Stiri

noutati si evenimente din industrie

 
 

Articol Print Magazin: Finisare cu efecte 3D acum si in Romania

26.09.2014

Articol aparut in Print Magazin - numarul 52, din luna august 2014:

Echipa Antel s-a bazat pe consecventa inca de la intrarea in afaceri, in 1991, pentru a ajunge la peste 50 de angajati in 2014. Cresterea a fost continua, iar astazi au ajuns la nivelul la care isi permit sa faca investitii cu care sa-si deschida propriile nise pe piata serviciilor tipografice. Firma este prezenta pe mai multe segmente, oferind clientilor servicii de tipar offset si digital, serigrafie sau productie publicitara.

Dar acum, compania are ceva cu adevarat special de oferit, ceva destul de greu de gasit in aceasta parte a Europei.  De fapt, acesta a fost oarecum si motivul pentru care ne-am deplasat la Alba Iulia, la sediul companiei si in atelierele de productie ale acesteia. Am vrut sa vedem la lucru cel mai nou utilaj din parcul Antel: o masina JETvarnish 3D marca MGI.

Oricum, pana sa ajungem la masina l-am mai tinut de vorba si pe domnul Titus Biro, managerul Antel. Ne-am gandit ca din atatia ani de experienta pe piata poligrafica sigur vom avea si noi ceva de invatat. Ce am invatat este ca pentru a ramane atata timp in piata trebuie in primul rand sa intelegi nevoile clientilor si sa le respecti indiferent de valoarea comenzii sau durata contractului si sa privesti piata realist, ca sa fii mereu pregatit sa te adaptezi. Cu alte cuvinte, sa nu-ti fie frica de schimbare atunci cand situatia o impune.

„Ne-am adaptat foarte mult pietei. Cred ca este unul dintre lucrurile care ne-au tinut in picioare in aceste vremuri. Tinem intotdeauna cont de ceea ce doresc clientii, de solicitarile lor si ne-am adaptat din mers.  De exemplu, in 2008 am achizitionat un utilaj Heidelberg nou-nout in doua grupuri de culoare.  Dupa un an de zile a trebuit sa ne orientam catre digital, intrucat cererea pentru tipar comercial offset nu mai era la fel de mare.” – Titus Biro (foto)

Pentru ca eram in vizita sa vedem tehnologii noi la lucru, ne-am intrebat gazda cum vede relatia dintre evolutia tehnologiei si cea a pietei. Pentru ca intr-adevar exista un decalaj intre cele doua, seful Antel ne-a spus ca a descoperit si el nevoia de educare a clientului, pentru ca acesta sa fie informat in legatura cu ceea ce ii poate oferi tipograful. In acest sens, ne-a si povestit despre evenimentele de prezentare pe care le-a organizat compania sa de-a lungul timpului. Evenimentele de tip open days au fost organizate tocmai pentru ca oamenii din piata sa poata tine pasul cu tehnologia si sa inteleaga ce poate face aceasta pentru ei. Iar feedback-ul a fost unul pozitiv.

Evenimentele de acest gen, cu porti deschise, vor mai fi organizate la Antel, mai ales dupa mutarea in noul spatiu de productie, o hala de 1500 mp ce urmeaza sa fie inaugurata foarte curand. Mutarea era necesara intrucat compania s-a dezvoltat foarte mult in ultimii doi ani, asadar, eram intr-o firma care crestea chiar sub ochii nostri. O firma in care filosofia este ca astfel de intalniri cu clientii sunt benefice pentru ambele parti.

Incet, discutia a ajuns la noua masina. Pentru interlocutorul nostru, JETvarnish 3D, masina produsa de francezii de la MGI reprezinta o adevarata inovatie in domeniul lacuirii digitale UV, premiata inca de la prima aparitie si de mai multe ori dupa aceea pentru tehnologia folosita.  Utilajul poate depune straturi de lac de la 100 la 400 microni grosime si noul proprietar spune ca a contat destul de mult in decizia de cumparare faptul ca este singurul de acest tip din Romania. De altfel, nici masinile din modelul anterior al celor de la MGI nu sunt prea multe pe meleagurile noastre, doar doua fiind instalate in Romania.  Asadar, clientii, agentiile si chiar si colegii din breasla care vor avea nevoie de un astfel de tip de innobilare 3D pot apela cu incredere la Antel.

Totusi,  faptul ca acest model este singurul de acest tip din zona nu a fost singurul argument pentru care el a ajuns in atelierele Antel. Aceasta decizie de cumparare s-a luat pe baza unei intregi filosofii de business si a intelegerii felului cum evolueaza piata: marile tipografii se extind continuu si ofera din ce in ce mai mult. O solutie rationala pentru o companie mai mica, dar care-si doreste sa creasca la randul ei n-ar fi sa le faca celor mari concurenta pe aceleasi servicii, ci sa-si gaseasca propriile nise ori, de ce nu, sa-si creeze propriile piete cu servicii care nu se mai gasesc in alta parte.

“Tipografiile mari iau avant si au alte posibilitati. Noi am decis sa oferim servicii specializate.  Am inceput un proiect cu finantare europeana in 2010. In 2012 proiectul era gata si l-am depus chiar inainte de drupa. Dar la momentul respectiv nu exista pe piata decat modelul care lucra 2D.  Stiam ca se pregateste lansarea modelului 3D si am preferat sa asteptam pana va fi disponibil. Aveam o colaborare mai veche cu Grup Transilvae si ne-am bucurat foarte tare ca ei sunt distribuitorii acestui echipament. Mai exista un producator de astfel de masini, dar nu are reprezentanta in Romania si oricum echipamentul lor este mult mai scump. La Grup Transilvae apreciem cel mai mult seriozitatea. Service-ul lor de la Cluj este foarte aproape si foarte rapid si, in plus, aveam deja incredere avand in vedere ca mai achizitionasem echipamente de la ei si stiam deja modul cum se lucreaza cu ei.” - Titus Biro

Deci, masina este instalata, lucreaza, dupa cum puteti vedea chiar in insert-ul din revista noastra, iar domnul Titus Biro spune ca ce a mai ramas de facut acum este educarea clientilor, informarea lor ca acest utilaj este aici si poate sa faca ceea ce poate sa faca, pentru ca piata sa stie. Si nu vorbim aici doar de piata locala sau nationala, pentru ca gazda noastra vede la aceasta masina un potential real si pentru export. Din informatiile pe care le detine seful Antel, modelul JETvarnish 3D nu este prezent nici in tarile vecine, precum Serbia sau Ungaria.

Aplicatiile in care aceasta masina poate avea un rol nu sunt putine. De la o “simpla” carte de vizita tiparita cu tehnici 3D pana la ambalaje de lux si nu numai. Chiar domnul Biro ne-a dat exemplu o lucrare recenta din firma sa.  In acel caz s-a folosit autocolant din PVC, decupat cu un cutter-ploter, care a ajuns pana la urma sa faca parte dintr-o serie de ceasuri de perete. Cifrele ceasurilor erau in relief, efect obtinut cu ajutorul masinii JETvarnish 3D.

“Instalarea masinii a durat trei zile, iar trainingul alte doua zile. Este adevarat, operatorul a stat langa echipa care a facut instalarea pe tot parcursul procesului, inca de la scoaterea din cutii a pieselor. Dupa care a mai lucrat timp de doua zile asistat de oamenii de la Grup Transilvae si MGI. In legatura cu personalul, pot confirma ca penuria de oameni calificati se resimte si la Alba Iulia ca la Bucuresti si ca peste tot. Dar vom participa si noi la proiectul cursurilor de pregatire profesionala organizat de ATT in calitate de parteneri. Vom avea oameni acolo, avem chiar lectori care vor preda. Directorul nostru de productie va fi lector. Pentru grupa de serigrafie, unde sunt destul de multi oameni, partea practica se va tine chiar aici, in cadrul firmei noastre. Asadar, noi sustinem aceasta initiativa.” – Titus Biro

Pentru cei interesati de detalii despre  capacitatile tehnice ale acestei masini care chiar poate conferi un aspect deosebit atat vizual, cat si tactil lucrarilor prin capacitatile sale de finisare, iata o scurta sinteza a acestora:  echipamentul poate face finisaje pe lucrari tiparite offset sau  digital cu format pana la 52 x 105 cm (minim 21 x 31 cm), cu serii de la 1 la mii de exemplare, pe o gama larga de substraturi tiparite pe suprafete mate sau lucioase, hartie stratificata, plastic, PVC, polipropilena si alte materiale tratate, cu grosimea de la 135 pana la 600 gsm.  In functie de fisierul si hartia folosita, grosimea de lacuire poate fi intre 8 microni la fel ca in tratarea UV selectiva traditionala pana la 100 de microni pentru efecte 3D sporite si finisare tactila.